singura mi-am pus intrebarea asta, iar raspunsul e vag, deloc conturat...
am crescut cu muzica ei, cu prezenta ei, am admirat-o, foarte tarziu am inceput sa ii iubesc muzica, adica intre momentul in care am ascultat-o prima oara si momentul cand am inceput sa ii iubesc muzica e o distanta foarte mare in timp, pentru ca abia undeva pe la 15-16 ani am inceput sa fac diferenta intre acea femeie frumoasa care canta "Fata draga..." si acea voce dumnezeiasca...asta s-a intamplat ascultant "Stai langa mine mama" o piesa care m-a urmarit mult timp, acum ma bantuie.
din momentul in care am ascultat acea piesa am vazut-o pe Madalina altfel, am simtit-o aproape de inima mea, cum o simt si acum...
Madalina va ramane langa inima mea, la fel cum vor ramane si multe din piesele ei care imi sunt dragi.
perioada asta din iulie e o perioada neagra pentru mine pentru ca am pierdut in ani foarte mult, astazi s-a mai adaugat o durere.
sper ca Dumnezeu sa nu planga cand ii va asculta vocea.
imi scrie mama "ti-am facut mormant,
ca nu se stie ce si cum si cand,
tu chiar daca te tii in Bucuresti,
stiu eu cat de strain si singur esti.
are gardut de fier ce ne desparte,
dar fi-vom mai aproape dupa moarte,
e din beton, sa nu fii suparat,
dar toti vecinii s-au asigurat.
ti-am pus compot de visini si gutui
si daca vrei sa ti-l trimit sa imi spui.
a venit toamna, vremea e ploioasa
si nu stiu daca ai sa poti veni pe-acasa.
sa nu te culci tarziu stiu eu cum esti
si sa te-mbraci mai gros sa nu racesti.
noroc si sanatate, dragul meu!
mormantul de beton l-am platit eu..."
te-am iubit disperat, ortodox si eretic,
te-am iubit protestant, protestand,
te-am iubit in cuvinte mai mult ca aievea,
arzand si arzand si arzand.
te iubesc, in sfarsit, fara stari delirante,
inima mea-i un organ anatomic si-atat,
fara tremurul mistic zvacnind la turnante,
fara nodul de lacrimi din gat.
te iubesc deci metodic, egal, eficace,
de la pupa la prova cu tot cu catarg,
ca matelotul cuminte ce spala puntea pe branci
fara sa vada in larg.
ce victorie mare, as zice totala,
ce era de ucis s-a ucis elegant,
cum ai sparge in vis un vas cu parfumuri
rostogolite in neant.
ce victorie mare, aplaud-o tu,
pune steagul ei hohotind in feresti,
in vremea asta sufletul meu pompeaza nebun
sange in versul din care lipsesti.
eram o fetita cand mama mea a plecat, era la cateva zile dupa ce imi sarbatorisem majoratul...
a plecat dupa o suferinta lunga, insa si-a dorit enorm sa-si vada fata crescand, evoluand, si-a dorit sa ma vada puternica, sa vada ca nu voi cadea indiferent de ce mi se intampla...
mama a fost o persoana puternica, o persoana care impresiona mereu prin starea ei pozitiva...
uneori lasa impresia ca e severa, insa era un om atat de bland
imi amintesc copilaria langa ea, felul in care ma mangaia de multe ori cand i se spunea sa ma certe, uneori ma certa, facea asta cand vroia sa vada ceilalti ca ma si cearta, insa cand eram doar noi doua parca incerca sa imi spuna ca ii pare rau, sa-mi explice ca e nevoie si de asta, chiar daca ea nu poate sa fie asa...
mereu incerca sa imi explice, orice, si cate intrebari ii puneam, o Doamne, si le suporta, nu doar le suporta, le astepta, mereu avea raspunsuri si mereu raspunsurile erau cele bune.
de multe ori ma gandesc la momentul cand ea a murit, a vrut atat de mult sa fie cat mai indepartat, e simbolic, pentru ca a dorit atata sa ma vada fericita si puternica, iar eu am vrut atat de mult sa fie vesnica mama, chiar daca stiam ca ea, puternica mea mama, nu mai poate, as fi vrut sa ii dau tineretea mea, macar o parte...
la inmormantarea mamei nici nu mi-am gasit lacrimile, m-a durut atat de mult pieptul incat nu puteam respira, nu am stiut nici macar ca ploua, ori ca e cald, nu am stiut cine sunt, drumul spre mormantul ei e un vid in memoria mea...
doua zile au trecut din dimineata cand am gasit-o intinsa in pat fara suflare pana in ziua in care am mers cu ea spre cimitir, doua zile in care chiar a plouat, macar cateva minute, tin minte ca in ziua in care a murit a plouat fiind soare afara, mi-am imaginat atunci ca e mama, ca si pe ea o doare, in ziua in care am mers spre cimitir a plouat iar, scurt, am stiut atunci ca e ea...
cand sicriul mamei a fost pus in mormant am izbucnit in plans, pentru ca m-a durut atat de tare si tin minte ca am revazut-o pe mama spunandu-mi "cand eu voi pleca o voi face alaturi de toate temerile tale!"
dureri inca mai simt, am tot simtit de atunci, insa frica, frica nu imi mai e de atunci...mama si-a dorit sa ma lase puternica si chiar daca de multe ori nu se vede eu sunt puternica pentru ca mama a ramas langa mine, in sufletul meu.
“Jazz attracted me because in it I found a formal perfection and instrumental precision that I admire in classical music, but which popular music doesn't have” - Django Reinhardt
ce vad!...
e-adevarat?...
tu esti?...
cum?...
n-ai murit?...
tot mai traiesti?...
pendula care te-ai oprit din mers,
incerci acum sa mergi in sens invers?...
hai!... spune-mi...
spune-mi tot ce stii...
sa-mi spui chiar si minciuni,
sa-mi spui
ce n-ai spus nimanui -
nici celor morti,
nici celor vii ...
ce victime ai mai facut
din clipa-n care urma ti-am pierdut?...
ce vrajitoare te-a trecut prin foc
si-a reusit sa-ti puna inima la loc?...
si care-anume sfant din calendar
te-a sfatuit sa te-ntalnesti cu mine iar?
de ce zambesti?
e-adevarat?...
te-ai razgandit?...
ne-am impacat?...
iar ne iubim?...
sau, poate, si-azi ne regasim
aceiasi vechi dusmani?...
dar tu mai stii dupa cati ani?...
eu te-am iertat de mult!...
dar tu?...
raspunde-mi "Da"...
raspunde-mi "Nu" -
totuna mi-e!...
stii tu de ce -
la tine "Nu" si "Da" nu sunt
decat aceleasi vorbe-n vant!...
de ce te temi?...
de ce-ti ascunzi
in palme ochii tai rotunzi?...
de ce-ti aprinzi ca un semnal
de foc bengal
obrajii tai de portelan
si inima de Caliban?...
raspunde-mi!...
vreau sa stiu si eu,
de ce-ai venit?...
de dragul meu?
sau, poate, n-ai venit decat
sa-mi torni, ca si-n trecut, pe gat
un paharel de coniac,
ca eu sa tac,
iar tu sa tipi
si sa dispari, apoi, suspect,
cu voluptatea unei bombe de efect!...
ce zici?
Asa e c-am ghicit
de ce-ai venit?...
de ce te-ncrunti si nu-mi raspunzi?...
ce nou secret imi mai ascunzi?...
de ce scrasnesti din dinti
si taci?...
hai!... spune-mi, ce-ai de gand sa faci?
deschide-ti gura - mii de draci! -
si lasa-ma sa-ti mai sarut...
nu gura...
ci raspunsul mut!...
"I believe that unarmed truth and unconditional love will have the final word in reality. This is why right, temporarily defeated, is stronger than evil triumphant." - Martin Luther King
astazi am urmarit un documentar placut despre un om deosebit Jonny Kennedy.
cu siguranta pentru multi omul Jonny Kennedy e un necunoscut asa ca as vrea sa descriu felul in care l-am privit si perceput eu.
in primul rand Jonny Kennedy era o persoana optimista care la o varsta destul de inaintata pentru vocea sa de copil mai avea inca mult de trait si descoperit.
epidermoliza buloasa fiind o boala incurabila si traumatizanta, ceea ce putea fi usor de observat pe chipul lui Jonny.
prin felul sau de a fi si prin felul in care s-a prezentat in film el a aratat ca desi avea o cumplita suferinta si chiar un verdict al acesteia - moartea , nu a cazut, nu si-a pierdut increderea, nu a pierdut nimic, ci doar a constientizat. la un moment dat chiar spunand ca ii este greu stiind ca el ii va parasi pe cei dragi, luand "vina" despartirii asupra lui.
in film sunt prezentate ultimile luni de viata ale sale pentru ca boala pe langa traumele si sechelele fizice si psihice pe care le-a provocat a favorizat si un cancer de piele fatal.
am vazut multe, am ramas impresionata, vreau sa scriu atatea despre ce am vazut, voi mai scrie, dar pentru moment inchei cu piesa pe care el si-a dorit sa fie cantata la funeraliile sale - Quenn - Don't Stop Me Now
un alt material din care se pot afla mai multe despre Jonny Kennedy e si aici - link.
am iubit urate dar destepte
si frumoase fara capatii,
n-am avut iubirea cea dintai
n-a avut rabdare sa m-astepte.
ingerul ca unghia intoarsa
mi-a crescut in carne dimpotriva,
mi-ati adus la nastere coliva
si la groapa dric cu cioc de barza.
zilele bolesc pe-aici ca anii,
anii - zilieri trecuti prin ferma.
va uitarati cu binoclu-n sperma
cum vaslesc stramosii mei, tiganii.
haida-de! de-a lungul si de-a latul
m-ati vanat cand nu eram acasa.
chiar si-acum cand stau intins pe masa
eu sositul rad de eu plecatul.
sursa: link
poezie scrisa de Mircea Dinescu
fata nascuta in Romania, infiata la nici trei luni de viata de o familie din Italia, participanta cu succes la un concurs in Italia.
am placut-o inainte de a sti ca s-a nascut in Romania, o plac si mai mult acum si ii urez succes.