mama

 Mama


eram o fetita cand mama mea a plecat, era la cateva zile dupa ce imi sarbatorisem majoratul...

a plecat dupa o suferinta lunga, insa si-a dorit enorm sa-si vada fata crescand, evoluand, si-a dorit sa ma vada puternica, sa vada ca nu voi cadea indiferent de ce mi se intampla...

mama a fost o persoana puternica, o persoana care impresiona mereu prin starea ei pozitiva...

uneori lasa impresia ca e severa, insa era un om atat de bland

imi amintesc copilaria langa ea, felul in care ma mangaia de multe ori cand i se spunea sa ma certe, uneori ma certa, facea asta cand vroia sa vada ceilalti ca ma si cearta, insa cand eram doar noi doua parca incerca sa imi spuna ca ii pare rau, sa-mi explice ca e nevoie si de asta, chiar daca ea nu poate sa fie asa...

mereu incerca sa imi explice, orice, si cate intrebari ii puneam, o Doamne, si le suporta, nu doar le suporta, le astepta, mereu avea raspunsuri si mereu raspunsurile erau cele bune.

de multe ori ma gandesc la momentul cand ea a murit, a vrut atat de mult sa fie cat mai indepartat, e simbolic, pentru ca a dorit atata sa ma vada fericita si puternica, iar eu am vrut atat de mult sa fie vesnica mama, chiar daca stiam ca ea, puternica mea mama, nu mai poate, as fi vrut sa ii dau tineretea mea, macar o parte...

la inmormantarea mamei nici nu mi-am gasit lacrimile, m-a durut atat de mult pieptul incat nu puteam respira, nu am stiut nici macar ca ploua, ori ca e cald, nu am stiut cine sunt, drumul spre mormantul ei e un vid in memoria mea...

doua zile au trecut din dimineata cand am gasit-o intinsa in pat fara suflare pana in ziua in care am mers cu ea spre cimitir, doua zile in care chiar a plouat, macar cateva minute, tin minte ca in ziua in care a murit a plouat fiind soare afara, mi-am imaginat atunci ca e mama, ca si pe ea o doare, in ziua in care am mers spre cimitir a plouat iar, scurt, am stiut atunci ca e ea...

cand sicriul mamei a fost pus in mormant am izbucnit in plans, pentru ca m-a durut atat de tare si tin minte ca am revazut-o pe mama spunandu-mi "cand eu voi pleca o voi face alaturi de toate temerile tale!"

dureri inca mai simt, am tot simtit de atunci, insa frica, frica nu imi mai e de atunci...mama si-a dorit sa ma lase puternica si chiar daca de multe ori nu se vede eu sunt puternica pentru ca mama a ramas langa mine, in sufletul meu.

mama nu a murit si nu va muri niciodata...e aici.