poezie

Bunica


cu parul nins, cu ochii mici
     si calzi de duiosie,
aieve parc-o vad aici
icoana firavei bunici
     din frageda-mi pruncie.

torcea, torcea, fus dupa fus,
     din zori si pana-n seara ;
cu furca-n brau, cu gandul dus,
era frumoasa de nespus
     in portu-i de la tara...

cata la noi asa de bland,
     senina si tacuta ;
doar suspina din cand in cand
la amintirea vreunui gand
     din viata ei trecuta.

de cate ori priveam la ea,
     cu dor mi-aduc aminte
sfiala ce ma cuprindea
asemuind-o-n mintea mea
     Duminecii preasfinte...
                                       sursa: link


poezie scrisa de Stefan Octavian Iosif