a venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
ma tem ca n-am sa te mai vad, uneori,
ca or sa-mi creasca aripi ascutite pana la nori,
ca ai sa te ascunzi intr-un ochi strain,
si el o sa se-nchida cu o frunza de pelin.
si-atunci ma apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec in mare.
suier luna si o rasar si o prefac
intr-o dragoste mare.
sursa: link
poezie scrisa de Nichita stanescu
diseara-i plecarea în insula mea
trasura de nuc te asteapta la scara,
ia-ti haine mai groase si nu-ntarzia
caci caini-politisti s-ar putea sa apara.
mu-ti face probleme, birjarul e mort
si caii sant morti si trasura e moarta,
fugim fara martori in nu stiu ce port,
in insula mea la cinci capete sparta.
acolo, vom creste copii monstruosi,
lachei de metal si de mazga vor rade,
cu vesti ne-or ticsi de la mosi si stramosi,
tic-tac telegraful, cadavrelor ude.
vom trage trei filme color, de deochi,
si le vom trimite in lume de-a randul,
ca-n sticle bagandu-le in cate un ochi,
Al patrulea ochi pentru casa pastrandu-l.
si ziua intreaga, noi goi, fara tiv,
pe sanii de foc vom zbura într-o vale,
iar eu, gospodarul, voiesc sa cultiv
grau dulce si lenes, pe coapsele tale.
te-astept deocamdata. e mijlocul verii,
e mijlocul iernii, ciudata poveste;
iar cand vei urca e-n zadar sa te sperii
trasura ca moartea parandu-ti ca este.
e numai iluzie, dincolo-s eu,
te-astept cu faclii, patru mii sase sute,
zadarnic te sperii ca ninge mereu,
ca strajile drumului fumega mute.
hai vino si urca si spune ceva
birjarul e mort, are sange de carja
te-astept fara martori in insula mea,
port haine de nuc, sunt aproape o birja.
iar daca nu-mi vezi fata ce mi-am gasit-o,
sa stii ca, in insula mea, totusi sunt,
eu, movila celui mai proaspat mormant,
intinde piciorul si calca, iubito!
si asta e totul. plecarea-i diseara
fantoma trasurii asteapta la scara.
sursa: link
.jpg)
